Pe site-ul Stiri din telecom a aparut de 3 saptamani un nou tag, numit stiri saptamanale. In fiecare luni (teoretic, se poate intampla si marti) va aparea un articol cu linkuri catre stiri despre/din telecom din saptamana anterioara. Azi, de exemplu, avem 15 stiri de saptamana trecuta.
Puteti vedea linkurile catre stiri chiar in timpul saptamanii, daca cititi Recomandarile lui Ionut.
Da, asta a fost din seria “auto promovare” 
Uiti sa mai respecti regulile… Da, alea de gramatica. La sport.ro, in dimineata asta…
Posted with WordPress for BlackBerry.
- Impune-ti sa nu te enervezi. Acesta este un lucru greu, dar absolut esential, in cazul in care vrei sa calmezi cealalta persoana. Pregateste-te pentru asta.
- Stai in picioare sau pe scaun, in functie de pozitia interlocutorului. Amandoi trebuie sa stati in picioare sau pe scaun, la o distanta de aprox. doi metri unul de celalalt. Atunci cand reflectezi, ca intr-o oglinda, pozitia si tinuta celeilalte persoane, reusesti sa stabilesti o prima punte de legatura.
- Abtine-te sa vorbesti! Nu te apara, pe tine sau firma, daca e cazul- nu inca. Persoana respectiva trebuie sa se descarce mai intai, spunandu-si punctul de vedere.
- Arata-ti preocuparea, prin mijloace nonverbale. Foloseste privirea si expresia fetei pentru a coumunica celuilat “Aud ce spui si vreau sa te ajut”.
- Asculta, daca vrei sa intelegi. Daca intentionezi sa oferi solutii, va trebui sa sti exact ce spune persoana respectiva. Ascultand, ii dai posibilitatea celeilalte persoane sa se descarce si o vei incuraja sa aiba incredere in tine.
- Vorbeste pe un ton calm. Adu-i pe cei care ridica vocea la nivelul tau emotional: nu te ridica tu la al lor.
- Fa afirmatii din care sa se degaje intelegere. Intelege problemele celeilalte persoane. Spune ceva de genul “Inteleg se ce simti acest lucru” sau “Daca as crede ca… probabil ca as simti si eu la fel ca tine”. Nu lua un aer protector. Rezista tentatiei de a recunoaste greseli ale institutiei fara aprobarea sefului si nu te lasa atras in criticarea altor angajati, ca o modalitate de a-ti arata intelegerea fata de un client sau un coleg furios.
- Pune intrebari. Scoate la iveala problema reala, in legatura cu care interlocutorul nu este inca dispus sa fie deschis.
- In acest moment, situatia ar trebui sa fie propice pentru o solutie rationala. Ofera o solutie care sa raspunda tuturor, in masura in care o permite existenta unor limitari.
- Nu-ti depasi atributiile. Daca nu poti sau nu esti autorizat sa rezolvi situatia, fa apel la o persoana care poate ajuta la rezolvarea problemei. Totusi nu-i da impresia interlocutorului ca treci pe umerii altuia rezolvarea problemei. Nu spune niciodata “Asta nu e treaba mea” sau “Nu pot sa te ajut”.
- Cand toate incercarile au esuat… Tehnicile pe care le-am prezentat mai sus dau rezultate bune cand esti confruntat cu o nemultumire sincera si spontana, dar e posibil sa nu obtii nici un rezultat in cazul unor persoane calculate sau razbunatoare. In cazul in care nimic nu pare sa mearga, apeleaza la o formula de genul “Ce anume vrei sa fac?” sau “Ce anume ti-ar face placere?”. Oricare dintre aceste formule pot dezarma adesea o persoana recalcitranta si vor dezvalui esenta nemultumirilor sale. Dar nu face promisiuni pe care nu le poti tine.
Cica as putea vedea live (cu rezultate bune, altfel as putea avea probleme) rezultatele din Champions League din seara asta pe uefa.com daca as avea Firefox o versiune mai noua decat ceea ce am eu. Sigur 3.6.10 nu e bun 
Poza e din ultimul numar din Esquire si m-a facut sa zambesc. Pe tine? Si nu uita sa raspunzi la intrebarea din titlu. Preferabil in comentarii, dar merge si in gand
Posted with WordPress for BlackBerry.
Un post mai vechi, dar care si acum ma face sa zambesc, pentru ca e atat de adevarat. Chiar daca intre timp s-a terminat Euro, chiar daca Romania nu se mai califica de mult si tot nu are sanse… Chiar daca nu azi m-am tuns… Totul ramane la fel
De multe ori m-am gandit care este diferenta intre tunsul la barbati si la femei, de ce la barbati locul unde se intampla evenementul se cheama frizerie iar la femei se cheama coafor. Ca coafura (cacofonie intentionata, pentru vanatorii de greseli gramaticale ce nu stiu sa faca diferenta intre greselile voite si cele din nestiinta) au toti. Mare dilema. Sincer nici nu am cautat pe Google, dar cine stie, poate chiar exista o explicatie. Daca o aveti, o vreau si eu
In alta ordine de idei, azi am fost la frizerie. A fost una din zilele in care mi-a placut. Da, sunt zile in care imi place sa stau la frizerie. Mai ales daca e coada. Si azi a fost, am avut 2 barbati in fata mea. De ce mi-a placut? Pai sa va zic. Dar intai sa specific faptul ca, asa cum probabil stiti toti, nu prea mai exista Frizerie separata de Coafor. De obicei toate se intampla in acelasi spatiu. Ori intr-un spatiu mai mare, despartit poate doar de usa de la intrare, ori intr-un apartament de bloc, in doua camere diferite, despartitor fiind de data asta holul.
E frumos uneori sa astepti la coada, pentru ca poti vedea lucruri diferite.
Sub pretextul ca ascult muzica, mi-am pus castile in urechi, fara insa sa dau drumul la muzica.
La barbati, liniste. Unul dintre cei care stateau pe scaun pusese mana pe un numar mai vechi din Esquire. Nu eram sigur daca era ultimul numar pe care nu apucasem sa-l termin de citit, asa ca am aruncat 2 priviri scurte sa vad ce articol citeste. M-am prins ca nu era ultimul, asa ca am inceput sa ma uit in oglinda din fata. Celalalt personaj, probabil neplacandu-i ce vedea in oglinda, fixase un punct pe peretele din dreapta. Singurele cuvinte (sper ca pot spune cuvant si unui mormait de genul “ihim”) au fost ale fericitului de pe scaun. Raspundea monosilabic la incercarile frizeritei/coafezei de a face conversatie. “Aici la spate va tund pierdut ?”. “Ihim”. “Am observat ca multa lume prefera sa vina sa se tunda inaintea meciurilor Romaniei la Euro”. “Mda, asa e”. “L-am intrebat si eu pe prietenul meu daca maine e ultima zi in care joaca Romania. Mi-a zis ca da, dar doar daca nu ne calificam. Daca ne calificam mai jucam. Naspa” (naspa era ca nu avea clienti). El a avut un raspuns foarte elaborat: Mda. Asta a fost timp de vreo 40 de minute.
Insa frumos e la coafor (iar daca se mai fac acolo si manichiura plus pedichiura, e chiar mai tare).
Erau 2 cliente plus 3 sau 4 coafeze (nu m-am prins daca nu cumva o coafeza vorbea si cu colega dar si cu clienta). Una din cliente povestea cum unui prieten, care era mai calic din fire, dar si mic de inaltime, i-au zis calicel (sau ceva de genul asta). Dar ei i-au zis asa in gluma. Si s-a mutat intr-un sat langa Bucuresti. Si toti satenii dar si colegii de la noul job ii spun pe porecla, nu dupa nume. Si asta dupa ce tanti a povestit cu lux de amanunte cum au ajuns la un revelion sa-i zica asa.
A doua clienta vorbea cu o alta coafeza (sau cu toate) despre niste probleme in familie, cu barbatul, copilul, etc. Cea de-a treia coafeza povestea ce program are in week-end, dupa ce a zis ce a facut in weekendul asta.
Nu mai trebuie sa specific faptul ca toate vorbeau in acelasi timp. Si ca era vorba de un apartament cu 2 camere intr-un bloc. Si ca nu faceau si manichiura/pedichiura.
I. s-a dus acum cateva saptamani, cand eram la Leresti, pana la Campulung la pedichiura. Nu a stat mult. Cand s-a intors mi-a povestit despre manichiurista. Toata viata ei, cat a suferit, ca in liceu a facut nu stiu ce, apoi s-a casatorit, apoi a facut copil, i-a murit un copil, acum s-a apucat de facultate, si tot asa. Acum avea 40 de ani. O poveste trista dar interesanta. Si placuta tinand cont ca femeia a realizat foarte multe dupa tot ce a facut, sincer. Insa am intrebat-o cum au ajuns sa vorbeasca despre asta. A zis “ea a inceput. a venit o clienta si a spus ca nu a mai vazut-o la munca de ceva timp, iar ea a spus ca din cauza facultatii”. Apoi s-a intors la I. si i-a povestit tot. Si a mai auzit si alte povesti. Intr-un interval f. scurt.
Interesant. Nu e prima oara cand simt aceste diferente.
Barbatul care sta pe scaun e foarte tacut. Se uita la parul care-i cade din cap cu viteza, mai ales daca se tunde (si) cu masina. La fiecare smoc cazut un gand ii mai trece prin cap. “Daca nu ma tunde mai repede, intarzii la meci”. “Offf, ce am albit. Si ce par frumos aveam. Nu se mai uita alea de la bloc la mine”. “Heei, ai grija la perciuni, mai subtiri, nu asa de grosi”. “Ah, ce sani mici are, pacat ca are sutien”. “Off, mai apasa mult cu lama aia?”. “Fa! Ai grija ca ma tai. Mai bland, ce ai??” (colectia nu-mi apartine, e stransa de-a lungul timpului de la prieteni. mai sunt si alte ganduri, dar nu-mi permit sa le pun aici )
Nu stiu ce gandeste femeia, pentru ca nu mi-am permis sa fac studii pe tema asta (desi e o idee buna; pe de alta parte, daca citeste vreo femeie postul, poate ne spune ce gandeste ea – sau prietenele ei – cand se tunde). Insa stiu cat vorbesc. Despre orice. Despre barbat, copil, viata, serviciu. Se vaita, barfesc, sunt suparate. Parca stiind ca oricum nu o sa afle colegii, sotul, soacra sau parintii…
Cam asta e experienta mea despre tunsul la barbati si la femei. Tu ce parere ai? Si ce experiente ai avut? Poti sa le spui/asterni aici.
Poveste primita pe mail
Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privinta invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées. Nu putea nicidecum să-i alunge din oras. Întregul Paris era plin de rahat de porumbei. Parizienii nici nu mai puteau călca pe alei, nici să conduci nu mai avea niciun haz. Costa o avere să tot cureti străzile si trotuarele.
Într-o zi intră în primărie un om care-i face primarului o ofertă:
„Îti pot scăpa frumosul oras de plaga columbească fără nicio plată. Dar trebuie să promiti că nu-mi vei pune nicio întrebare. Sau, îmi poti plăti un milion de euro si să-mi pui o întrebare.”
Primarul cântări oferta si o acceptă rapid.
A doua zi, omul se cătără în vârful Turnului Eiffel, îsi descheie redingota si eliberă un porumbel albastru. Porumbelul albastru dădu de câteva ori din aripi si apoi se pierdu în înaltul cerului parizian. Toti porumbeii din Paris au văzut porumbelul cel albastru si s-au adunat în aer în urma acestuia. L-au urmat cu totii într-un nor urias spre Răsărit, departe, departe. A doua zi, porumbelul cel albastru s-a întors complet singur la omul ce-l astepta încă în vârful Turnului Eiffel.
Primarul era în extaz. A considerat că omul si porumbelul albastru au înfăptuit o adevărată minune scăpând Parisul de plaga porumbească. Desi omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec cu un milion de euro si i-a spus că, într-adevăr, voia să-i pună o întrebare. Chiar dacă s-au înteles că nu-l costa nimic pentru curătarea orasului, se hotărâse să plătească un milion pentru a putea pune O ÎNTREBARE.
Omul acceptă banii si-l invită pe primar să-i pună UNICA întrebare.
Primarul întrebă:
„Aveti si un tigan albastru??”
Posted with WordPress for BlackBerry.
Am scris postul de mai jos acum un pic mai mult de un an. Intre timp am observat ca vreo 4 magazine din cele pe care le criticam au disparut. Cele pe care le laudam merg in continuare. Si merg bine. Pentru ca au inteles ce e mai bine pentru ei, atat ca angajati cat si ca patroni.
De obicei nu vezi un lucru pana nu te intereseaza. In ultimele zile am vazut magazinele cu termopane, gresie, faiante si usi. Nu mai zic de altele, sa ne oprim aici. Mi-am dat seama ca intr-un singur cartier poti gasi cel putin 10 magazine de termopane, de ex. Magazine care au program, sa zicem pana la ora 17:00. Ora la care de obicei lumea e la birou, muncind pentru banii care sa plateasca materialele de care au nevoie. Si chiar daca programul e pana la 17:00 (sau chiar 18:00), la 16.30 nu mai e nimeni acolo, descoperi dupa ce ai plecat mai devreme de la munca special sa ajungi acolo. Si daca ajungi totusi in intervalul in care cei de la magazin iti ofera onoarea de a sta la birou, te trezesti ca te iau la misto si eventual mai si tipa la tine. Cine zicea ca “clientul nostru stapanul nostru” ? Da-l dracu’ de client, eu sunt doar angajat la magazin, sa-l bag undeva pe patron.
Da, am auzit discutii intre angajati cu noi in magazin vorbind de rau magazinul si patronul. Da, desi eram printre putinii clienti pe care ii avea magazinul intr-o luna, am fost tratati cu superioritate si sictir. Da, sunt prea multe magazine si pe toti ii doare undeva de client. Da, am vazut lucrari facute de mantuiala pentru bani multi. Da, am auzit multe reclamatii.
Insa da, am avut si suprize placute. Patroni care inteleg sa tina programul pana la ora 8 (incepand mai tarziu, insa suficient cat cei care vin de la munca sa aiba timp sa cumpere). Patroni care stiu sa faca tot sa-ti gaseasca inclusiv o piesa de doar 5 Ron. Vanzatori care pot sa-ti dea informatii despre ce ai nevoie, cu zambetul pe buze. Da, am avut si astfel de experiente.
Mi se pare normal ca cel putin 7 din 10 magazine de genul asta sa falimenteze. Nu vorbesc (numai de magazinele de termopane). Ma refer la toate magazinele care gandesc afacerile in acest fel. Nu-mi place scuza ca sunt magazine mici si ca sa-mi fie mila de ei. Atata timp cat nu stii sa tratezi cu respect clientul, nu meriti sa ai afacerea aia. Atata timp cat nu stii sa-ti alegi oamenii, atata timp cat nu stii sa faci tot posibiliul sa castigi clientul de partea ta a.i. sa-ti faca si mai multa reclama, nu te intreba de ce falimentezi.
A trecut momentul ca totul sa mearga pe jecmaneala. A trecut momentul sutelor de case valutare pe km patrat, a zecilor de magazine de termopane, a magazinelor de gresie, faiante si ce alte afaceri mai sunt, cu preturi imenese si cu lipsa de respect fata de client.
Poate romanii panicati de criza (de unde o fi ea) vor incepe sa fie mai selectivi si astfel vor ajuta tara sa scape de asa-zisii “afaceristi” care nu stiu decat sa dea “tunuri”. Sper. Pentru ca meritam mai mult.
Ajuta. Nu numai intr-o relatie. Inclusiv pe blog, facebook, twitter…
de aici
