un articol mai vechi, de pe vechiul blog (de pe care am mai recuperat cate ceva), dar de actualitate…
Nenea Abraham Maslow ne spunea, cand vorbea despre piramida ce-i poarta numele, ca omu’ incepe sa se gandeasca sa se bage in seama cu altii sa socializeze cam imediat dupa ce-si satisface nevoiele primare (adica alea elementare si cele de securitate).
Obosit probabil de prea multe beri baute in singuratatea garsonierei sau apartamentului, omu’ social (am vrut sa scriu initial romanul, pentru ca voiam sa scriu la inceput despre de ce romanul se baga in seama pentru orice si le stie pe toate, dar am renuntat – mama ce paranteza lunga) incepe sa simta nevoia se agite ca sa-l remarce lumea. In orice fel.
Revenind la Maslow, zicea el ca, ajuns la nivelul nevoilor sociale, omul “incepe sa se raporteze la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate”. Si atunci gaseste Hi5, Facebook, MySpace, Bebo si altele. Si nu se mai simte singur. Pai cum s-ar putea simti singur intre atati alti oameni interesati de socializare?
clic pe poza pentru varianta marita – de aici
Acum ideea e ca inainte de aparitia Internetului asa cum il stiam, lumea isi concentra atentia catre coltul blocului, parcul de langa casa, bar sau cluburi/discoteci. Nu numai la noi, ci pe peste tot. Se strangea lumea frumos in gasca si statea de barfe. Oamenii veneau cu albumele de poze din vacanta si le aratau si altora, avand mare grija sa nu isi lase amprentele pe hartia fotografica. Acum e mai usor sa le dai un upload si apoi un share pe oricare din profilele pe care si le-au creat pe site-urile de retele sociale.
In plus, asa cum inainte era si omul din gasca care stia cum sa organizeze diferte petreceri si evenimente, asa au aparut si specialistii in social networking. Daca te uiti in blogosfera (nu zic de Romania neaparat) sau pe linked in o sa vezi o gramada de specialisti in acest nou domeniu. Probabil ca stiu foarte bine sa creeze un cont, sa completeze profilul 100% si apoi sa inceapa sa faca spamming pe toate caile pentru a atrage cat mai multi “prieteni”.
Stiu, sunt un pic rautacios, insa mi se pare ca se face un prea mare tam-tam pe baza retelelor sociale. Atat personale cat si la nivel de business. Serios, chiar e nevoie (la nivel profesional) de atatea conturi, pe LinkedIn, pe Plaxo, pe Ziggs, Xing, Ryze si alte combinatii de litere care sa dea un nume unic care sa genereze awarness si mult trafic?
O lista (destul de, zic eu) completa de comunitati business sau nu gasiti in articolul 50 Social Sites That Every Business Needs a Presence on.
Am si eu conturi pe astfel de retele. Pe LinkedIn am, pe Plaxo am pentru ca tot primeam invitatii numa’ ca nu intru, pe Facebook intru pentru ca am prieteni cu care nu ma pot vedea si care folosesc Facebook-ul pentru a comunica in scris dar si vizual (adica isi pun pozele cu ei acolo) si vrem sa tinem legatura cu ei. Si am si pe HI5, dar nu ma intrebati cu ce user, ca nu mai tin minte, doar m-am logat acum vreo ceva ani, cand incepuse nebunia la noi si primeam pe yahoo mailuri cu join hi5. 2-3 ar fi numarul normal de retele sociale la care un “consumator” normal de internet ar trebui sa fie inscris. Ce e in plus e deja prea mult.
Revenind la titlul, omul simtea nevoia sa iasa din monotonia singuratatii garsonierei si a inceput sa se manifeste online. Omul modern, “consumatorul adevarat” de internet, este foarte curajos in exprimare, probabil foarte frumos si inteligent, stie din toate domeniile suficient de mult incat sa-si poata expune cu siguranta punctul de vedere in public, dar numai in scris. Probabil ca asa se vede el. Uitati-va la comentariile de la articolele sportive din ziarele de specialitate, uitati-va la comentariile de la ziarele online de scandal, uitati-va la comentariile de pe blogurile intens mediatizate, unde lumea comenteaza doar pentru un link inapoi, pentru ca asa i-a zis lui un specialist in new media sa faca.
Credeti ca degeaba au aparut site-urile de pitipoance si cum s-o mai zice la pitiponci? Credeti ca profilele alea de pe hi5 de care rade lumea nu reprezinta de fapt realitatea din online?
Da, sunt bloggeri care stiu sa scrie (nu ma refer acum la gramatica, da?), sunt bloggeri care au un cuvant de spus, sunt oameni care intr-adevar realizeaza ceva. Restul? Restul sunt suntem oameni care ne dam cu parerea despre orice, pentru ca stim din toate. Si pentru ca stim ca daca incepem sa bagam si cate o barfa, lumea o sa vina, o sa comenteze, o sa ne bage in seama si uite asa o sa socializam si o sa mai bifam un nivel de satisfacere a nevoilor din piramida lui Maslow.
Serios vorbind, nu ca pana acum am mers pe alta cale, am impresia ca “omul modern” se indeparteaza din ce in ce mai mult de lumea reala si alege sa se inchida in lumea de prieteni virtuali pe care ii are pe twitter, cu care face schimb de comentarii pe blog, despre care nu stie nimic in afara de ce scrie in profilul din site-urile de social networking sau din posturile de pe blog. Insa ceea ce scriu oamenii reprezinta doar o mica parte din ceea ce cred ei. Si din ceea ce sunt e, ca un tot.
Se tot vorbeste despre campanii online, despre reclame pe bloguri, despre campanii pe hi5 si alte site-uri asemanatoare. Dar oare avem o piata careia sa ne adresam? Numeric incepe sa insemne ceva, dar oare calitativ la ce nivel suntem? Prezinta mediul online romanesc interes pentru firmele mari? Sau oamenii sunt acum prea ocupati de satisfacerea unor nevoi sociale de baza si vom putea vorbi despre un succes doar cand vor trece la nivelul urmator, nivelul de respect?
Ce am vrut sa spun cu postul asta? Ca folosim din ce in ce mai multe unelte, site-uri, etc. din online, uitand sa traim un pic in offline. Adica in viata reala.
Si ca facem prea mare tam-tam cu lucrurile in trend. Uneori fara sa stim despre ce vorbim.
