La multi ani, 2011!
Sa aveti parte numai de zambete, lucruri frumoase, vise si dorinte implinite, realizari majore, sanatate ca-i mai buna decat toate. Si restul vine de la sine.
Si sa ne citim mai des in noul an. Am zis!
Posts Tagged ‘ganduri’
Facand abstractie…
Facand abstractie de:
- eticheta de “poet al curtii”
- poeziile de lauda exagerata a celor doi Ceausescu
- politica si decizii politice..
… azi a murit un mare poet. Dupa mine, Adrian Paunescu s-a luptat pentru primul loc in poezie nu cu Eminescu, pe care asa de frumos l-a evocat in versuri si melodie in Cenaclu, ci cu Lucian Blaga.
Mi-ar fi placut sa ajung la Cenaclu si in alt fel decat la mama in burta. Mi-ar fi placut sa traiesc acea atmosfera. Ma bucur ca totusi s-au filmat momente de atunci. Ma bucur ca am inregistrari din Cenaclu. Ma bucur ca avem acasa (toata familia) aproape toate volumele lui de poezii.
Nu vreau sa aud comentarii si pareri la TV. Sau pe net, sau live. Vreau sa simtim/gandim/plangem fara sa ne folosim de moment. Din pacate unii (asa zisi ziaristi) vor folosi momentul din plin, asa cum bine le zice Maka.
Eu recunosc, la partea cu ” sa le fie copilul c-o trepta mai domn” izbuncnesc instantaneu in plans. Si o tin asa la multe alte melodii/poezii….
Pacat. Pacat ca nu a apucat sa scrie mai mult, pacat ca ne-am oprit in a-l aprecia acum mult timp, pacat ca l-am ignorat din cauza politicii, pacat ca s-a implicat in niste chestii urate in/cu familia. Pacat ca nu a putut fi doar poetul national Adrian Paunescu…
Pentru ca asa ar fi fost altfel…
“Cum credeti ca o sa ramana in istorie Adrian Paunescu?” a fost o intrebare la televizor.
Cenaclul Flacara. Geniul poeziei. Talentul. Spiritul. Nationalismul. De altele (rele) e pacat sa vorbim.
Revista Magazin si cugetarile
Fiecare numar al revistei Magazin are in coltul din dreapta cate 2-3 cugetari. Unele chiar interesante. Cugetari care nu apar in editia online. Si da, revista e una din cele pe care inca prefer sa le citesc in editia tiparita…
Gasiti cateva exemple mai jos. Aruncati-va un ochi si pe articolele din linkul de mai sus.
* Credeti ca banii sunt radacina tuturor relelor? V-ati intrebat vreodata care este radacina banului? Any Rand
* Fii atent la cel care te vinde si zice ca te pune in valoare! Herodot
* Un vultur poate cobori mai jos decat gaina, dar o gaina nu poate urca pana la nori. A.P. Cehov
* “Sarac si fericit” nu este o vorba creata de un sarac. Mason Cooley
* Omul necinstit este ca si cainele tacut, nu vocea e de temut, ci tacerea - Aristotel
* Unui om destept ii place sa invete. Unui prost – sa invete pe altii. – A.P. Cehov
* Casnicia este o arta: trebuie sa o creezi din nou in fiecare zi. – Rabindranath Tagore
* Ai grija sa obtii ce iti doresti in viata sau vei fi obligat sa te multumesti cu ce primeste. – George Bernard Shaw
* Inainte sa luati bani imprumut de la un prieten ganditi-va de cine aveti nevoie mai mult. – Addison H. Hallock
* Banii vor cumpara un caine bun dar numai iubirea va face ca el sa dea din coada – Richard Friedman
* E usor sa ai principii cand esti bogat. Lucrul important e sa ai principii cand esti sarac - Jules Michelet
tu ce faci, asculti sau auzi?
Probabil ca multi ati vazut filmul White Men can’t jump cu Wesley Snipes si Woody Harrelson in rolurile principale.
Nu stiu cati dintre voi va mai amintiti insa de el. Si mai ales nu stiu care este principala scena de care va amintiti. Eu unul imi amintesc discutia dintre ei doi, in masina, cand vorbesc despre muzica. Iar Snipes ii zice:
Look man, you can listen to Jimi but you can’t hear him. There’s a difference man. Just because you’re listening to him doesn’t mean you’re hearing him.
Da, exista o mare diferenta intre a asculta si a auzi.
Fac o mica paranteza pentru ca vreau sa lamuresc ceva. Am scris si voi mai scrie articole in care-mi voi exprima parerea (de cele mai multe ori negativa, poate) despre romani. Pentru ca traiesc in Romania si pentru ca ma lovesc de romani. Nu inseamna ca toti ceilalti in afara de romani sunt altfel. Nu ma intereseaza si nu vreau sa mi se raspunde cu replici de genul: “Ce te face sa crezi ca la ei e altfel?”. Nu ma intereseaza pentru ca pe mine ma doare de mine si de ai mei, nu de ceilalti!
Romanii, cei de care m-am lovit in ultimii ani, au o meteahna (si faptul ca scriu despre acest lucru nu ma scoate din aceasta categorie a oamenilor despre care vorbesc): aud, dar nu asculta.
Dialog imaginar:
Ma asculti?
Da, am auzit ce ai spus, ai spus aia si aia.
Da, dar ai ascultat?
Ai baut, ce ai?
Dupa ceva timp, daca intrebi al doilea personaj ce a spus primul, o sa vezi ca nu mai stie… Pentru ca a auzit, dar nu a ascultat.
Chiar si prin simpla definire a acestor doua verbe se face o diferentiere. Dex-ul spune, de ex., ca:
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului.
ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-şi încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. şi intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanţă celor spuse de cineva, a lua în consideraţie; a împlini o dorinţă, o rugăminte
Suntem mult prea grabiti ca sa-i ascultam pe ceilalti, dar stim ca se supara daca nu-i bagam in seama, asa ca ne prefacem ca ii ascultam, ii auzim. Stim de la cursuri ca trebuie sa le oferi cate un feedback in discutie, dar in loc sa-l dam asa cum trebuie, ne agatam la un moment de o propozitie si facem ce am invatat la cursuri. Daca vorbim insa pe tema discutie peste ceva timp sau, daca trebuia sa facem ceva in urma discutiei, nu mai stim ce am vorbit.
De cate ori v-a intrebat iubita, mama, tatal, prietenul, daca ati trimis mailul ala de care v-a rugat. Sau sa cumparati produsul ala cand mai ajungeti la magazinul x. Care mail? Care produs?
Orice relatie, de orice fel, se bazeaza pe comunicare. Dar comunicare nu inseamna doar ca cineva sa transmita ceva si cineva sa receptioneze. Inseamna mai mult.
Un model clasic de comunicare presupune, pe langa transmitator si receptor si codare si decodare. Plus zgomot. Dar cel mai importanta, dupa parerea mea, este decodarea. Pentru ca aici implica si dorinta receptorului de primi mesajul asa cum a fost el gandit si interpretat.
Din pacate noi refuzam sa decodam mesajul cum trebuie, refuzam sa ascultam, motivand ca nu e nici o diferenta intre a a auzi si a asculta.
Stiu clar ce ai zis, pot sa-ti zic tot ce am vorbit.
Da, dar nu intotdeauna poti sa fii atat de categoric daca te referi la sens sau la circumsante. Poti sa spui ca ai inteles ce am spus? Tu poti, dar de fapt…
Tu te asculti ce spui?
Nimeni nu te intreaba daca tu te auzi ce spui, atunci cand spui tampenii. Pentru ca asta presupune altceva.
Cand auzi, auzi cuvintele. Dar auzi si ce se intampla in jur, auzi si muzica de la terasa de langa, auzi si ce zice comentatorul la televizor, auzi si cum se joaca niste copii pe strada si auzi si zgomotul facut de ei, zgomot care te enerveaza.
Cand asculti, te izolezi. Te izolezi de tot, iti opresti gandurile care nu au loc cu discutia. Ii acorzi toata atentia transmitatorului. Ii arati inclusiv fizic ca il asculti, prin limbajul corpului, luand o pozitie care sa transmita clar “Sunt al tau in intregime” (parca suna mai bine I’m all yours now).
Te-ai intrebat vreodata daca stii sa asculti? Sau daca doar auzi?
Ia o pauza si gandeste-te la ultima discutie mai serioasa. Ai ascultat ce a zis partenerul de discutie? Sau doar ai auzit?
Care e stilul tau? E cazul sa depui mai mult efort ca sa asculti? Trebuie sa inveti sa asculti?
Pe tine te asculti??
Da, stiu, sunt multe intrebari. Incearca sa ti le pui, in liniste. Asculta ce iti raspunzi si ia masuri, daca e cazul.
tunsul la barbati si la femei
Un post mai vechi, dar care si acum ma face sa zambesc, pentru ca e atat de adevarat. Chiar daca intre timp s-a terminat Euro, chiar daca Romania nu se mai califica de mult si tot nu are sanse… Chiar daca nu azi m-am tuns… Totul ramane la fel 
De multe ori m-am gandit care este diferenta intre tunsul la barbati si la femei, de ce la barbati locul unde se intampla evenementul se cheama frizerie iar la femei se cheama coafor. Ca coafura (cacofonie intentionata, pentru vanatorii de greseli gramaticale ce nu stiu sa faca diferenta intre greselile voite si cele din nestiinta) au toti. Mare dilema. Sincer nici nu am cautat pe Google, dar cine stie, poate chiar exista o explicatie. Daca o aveti, o vreau si eu
In alta ordine de idei, azi am fost la frizerie. A fost una din zilele in care mi-a placut. Da, sunt zile in care imi place sa stau la frizerie. Mai ales daca e coada. Si azi a fost, am avut 2 barbati in fata mea. De ce mi-a placut? Pai sa va zic. Dar intai sa specific faptul ca, asa cum probabil stiti toti, nu prea mai exista Frizerie separata de Coafor. De obicei toate se intampla in acelasi spatiu. Ori intr-un spatiu mai mare, despartit poate doar de usa de la intrare, ori intr-un apartament de bloc, in doua camere diferite, despartitor fiind de data asta holul.
E frumos uneori sa astepti la coada, pentru ca poti vedea lucruri diferite.
Sub pretextul ca ascult muzica, mi-am pus castile in urechi, fara insa sa dau drumul la muzica.
La barbati, liniste. Unul dintre cei care stateau pe scaun pusese mana pe un numar mai vechi din Esquire. Nu eram sigur daca era ultimul numar pe care nu apucasem sa-l termin de citit, asa ca am aruncat 2 priviri scurte sa vad ce articol citeste. M-am prins ca nu era ultimul, asa ca am inceput sa ma uit in oglinda din fata. Celalalt personaj, probabil neplacandu-i ce vedea in oglinda, fixase un punct pe peretele din dreapta. Singurele cuvinte (sper ca pot spune cuvant si unui mormait de genul “ihim”) au fost ale fericitului de pe scaun. Raspundea monosilabic la incercarile frizeritei/coafezei de a face conversatie. “Aici la spate va tund pierdut ?”. “Ihim”. “Am observat ca multa lume prefera sa vina sa se tunda inaintea meciurilor Romaniei la Euro”. “Mda, asa e”. “L-am intrebat si eu pe prietenul meu daca maine e ultima zi in care joaca Romania. Mi-a zis ca da, dar doar daca nu ne calificam. Daca ne calificam mai jucam. Naspa” (naspa era ca nu avea clienti). El a avut un raspuns foarte elaborat: Mda. Asta a fost timp de vreo 40 de minute.
Insa frumos e la coafor (iar daca se mai fac acolo si manichiura plus pedichiura, e chiar mai tare).
Erau 2 cliente plus 3 sau 4 coafeze (nu m-am prins daca nu cumva o coafeza vorbea si cu colega dar si cu clienta). Una din cliente povestea cum unui prieten, care era mai calic din fire, dar si mic de inaltime, i-au zis calicel (sau ceva de genul asta). Dar ei i-au zis asa in gluma. Si s-a mutat intr-un sat langa Bucuresti. Si toti satenii dar si colegii de la noul job ii spun pe porecla, nu dupa nume. Si asta dupa ce tanti a povestit cu lux de amanunte cum au ajuns la un revelion sa-i zica asa.
A doua clienta vorbea cu o alta coafeza (sau cu toate) despre niste probleme in familie, cu barbatul, copilul, etc. Cea de-a treia coafeza povestea ce program are in week-end, dupa ce a zis ce a facut in weekendul asta.
Nu mai trebuie sa specific faptul ca toate vorbeau in acelasi timp. Si ca era vorba de un apartament cu 2 camere intr-un bloc. Si ca nu faceau si manichiura/pedichiura.
I. s-a dus acum cateva saptamani, cand eram la Leresti, pana la Campulung la pedichiura. Nu a stat mult. Cand s-a intors mi-a povestit despre manichiurista. Toata viata ei, cat a suferit, ca in liceu a facut nu stiu ce, apoi s-a casatorit, apoi a facut copil, i-a murit un copil, acum s-a apucat de facultate, si tot asa. Acum avea 40 de ani. O poveste trista dar interesanta. Si placuta tinand cont ca femeia a realizat foarte multe dupa tot ce a facut, sincer. Insa am intrebat-o cum au ajuns sa vorbeasca despre asta. A zis “ea a inceput. a venit o clienta si a spus ca nu a mai vazut-o la munca de ceva timp, iar ea a spus ca din cauza facultatii”. Apoi s-a intors la I. si i-a povestit tot. Si a mai auzit si alte povesti. Intr-un interval f. scurt.
Interesant. Nu e prima oara cand simt aceste diferente.
Barbatul care sta pe scaun e foarte tacut. Se uita la parul care-i cade din cap cu viteza, mai ales daca se tunde (si) cu masina. La fiecare smoc cazut un gand ii mai trece prin cap. “Daca nu ma tunde mai repede, intarzii la meci”. “Offf, ce am albit. Si ce par frumos aveam. Nu se mai uita alea de la bloc la mine”. “Heei, ai grija la perciuni, mai subtiri, nu asa de grosi”. “Ah, ce sani mici are, pacat ca are sutien”. “Off, mai apasa mult cu lama aia?”. “Fa! Ai grija ca ma tai. Mai bland, ce ai??” (colectia nu-mi apartine, e stransa de-a lungul timpului de la prieteni. mai sunt si alte ganduri, dar nu-mi permit sa le pun aici )
Nu stiu ce gandeste femeia, pentru ca nu mi-am permis sa fac studii pe tema asta (desi e o idee buna; pe de alta parte, daca citeste vreo femeie postul, poate ne spune ce gandeste ea – sau prietenele ei – cand se tunde). Insa stiu cat vorbesc. Despre orice. Despre barbat, copil, viata, serviciu. Se vaita, barfesc, sunt suparate. Parca stiind ca oricum nu o sa afle colegii, sotul, soacra sau parintii…
Cam asta e experienta mea despre tunsul la barbati si la femei. Tu ce parere ai? Si ce experiente ai avut? Poti sa le spui/asterni aici.
Maslow si social networking
un articol mai vechi, de pe vechiul blog (de pe care am mai recuperat cate ceva), dar de actualitate…
Nenea Abraham Maslow ne spunea, cand vorbea despre piramida ce-i poarta numele, ca omu’ incepe sa se gandeasca sa se bage in seama cu altii sa socializeze cam imediat dupa ce-si satisface nevoiele primare (adica alea elementare si cele de securitate).
Obosit probabil de prea multe beri baute in singuratatea garsonierei sau apartamentului, omu’ social (am vrut sa scriu initial romanul, pentru ca voiam sa scriu la inceput despre de ce romanul se baga in seama pentru orice si le stie pe toate, dar am renuntat – mama ce paranteza lunga) incepe sa simta nevoia se agite ca sa-l remarce lumea. In orice fel.
Revenind la Maslow, zicea el ca, ajuns la nivelul nevoilor sociale, omul “incepe sa se raporteze la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate”. Si atunci gaseste Hi5, Facebook, MySpace, Bebo si altele. Si nu se mai simte singur. Pai cum s-ar putea simti singur intre atati alti oameni interesati de socializare?
clic pe poza pentru varianta marita – de aici
Acum ideea e ca inainte de aparitia Internetului asa cum il stiam, lumea isi concentra atentia catre coltul blocului, parcul de langa casa, bar sau cluburi/discoteci. Nu numai la noi, ci pe peste tot. Se strangea lumea frumos in gasca si statea de barfe. Oamenii veneau cu albumele de poze din vacanta si le aratau si altora, avand mare grija sa nu isi lase amprentele pe hartia fotografica. Acum e mai usor sa le dai un upload si apoi un share pe oricare din profilele pe care si le-au creat pe site-urile de retele sociale.
In plus, asa cum inainte era si omul din gasca care stia cum sa organizeze diferte petreceri si evenimente, asa au aparut si specialistii in social networking. Daca te uiti in blogosfera (nu zic de Romania neaparat) sau pe linked in o sa vezi o gramada de specialisti in acest nou domeniu. Probabil ca stiu foarte bine sa creeze un cont, sa completeze profilul 100% si apoi sa inceapa sa faca spamming pe toate caile pentru a atrage cat mai multi “prieteni”.
Stiu, sunt un pic rautacios, insa mi se pare ca se face un prea mare tam-tam pe baza retelelor sociale. Atat personale cat si la nivel de business. Serios, chiar e nevoie (la nivel profesional) de atatea conturi, pe LinkedIn, pe Plaxo, pe Ziggs, Xing, Ryze si alte combinatii de litere care sa dea un nume unic care sa genereze awarness si mult trafic?
O lista (destul de, zic eu) completa de comunitati business sau nu gasiti in articolul 50 Social Sites That Every Business Needs a Presence on.
Am si eu conturi pe astfel de retele. Pe LinkedIn am, pe Plaxo am pentru ca tot primeam invitatii numa’ ca nu intru, pe Facebook intru pentru ca am prieteni cu care nu ma pot vedea si care folosesc Facebook-ul pentru a comunica in scris dar si vizual (adica isi pun pozele cu ei acolo) si vrem sa tinem legatura cu ei. Si am si pe HI5, dar nu ma intrebati cu ce user, ca nu mai tin minte, doar m-am logat acum vreo ceva ani, cand incepuse nebunia la noi si primeam pe yahoo mailuri cu join hi5. 2-3 ar fi numarul normal de retele sociale la care un “consumator” normal de internet ar trebui sa fie inscris. Ce e in plus e deja prea mult.
Revenind la titlul, omul simtea nevoia sa iasa din monotonia singuratatii garsonierei si a inceput sa se manifeste online. Omul modern, “consumatorul adevarat” de internet, este foarte curajos in exprimare, probabil foarte frumos si inteligent, stie din toate domeniile suficient de mult incat sa-si poata expune cu siguranta punctul de vedere in public, dar numai in scris. Probabil ca asa se vede el. Uitati-va la comentariile de la articolele sportive din ziarele de specialitate, uitati-va la comentariile de la ziarele online de scandal, uitati-va la comentariile de pe blogurile intens mediatizate, unde lumea comenteaza doar pentru un link inapoi, pentru ca asa i-a zis lui un specialist in new media sa faca.
Credeti ca degeaba au aparut site-urile de pitipoance si cum s-o mai zice la pitiponci? Credeti ca profilele alea de pe hi5 de care rade lumea nu reprezinta de fapt realitatea din online?
Da, sunt bloggeri care stiu sa scrie (nu ma refer acum la gramatica, da?), sunt bloggeri care au un cuvant de spus, sunt oameni care intr-adevar realizeaza ceva. Restul? Restul sunt suntem oameni care ne dam cu parerea despre orice, pentru ca stim din toate. Si pentru ca stim ca daca incepem sa bagam si cate o barfa, lumea o sa vina, o sa comenteze, o sa ne bage in seama si uite asa o sa socializam si o sa mai bifam un nivel de satisfacere a nevoilor din piramida lui Maslow.
Serios vorbind, nu ca pana acum am mers pe alta cale, am impresia ca “omul modern” se indeparteaza din ce in ce mai mult de lumea reala si alege sa se inchida in lumea de prieteni virtuali pe care ii are pe twitter, cu care face schimb de comentarii pe blog, despre care nu stie nimic in afara de ce scrie in profilul din site-urile de social networking sau din posturile de pe blog. Insa ceea ce scriu oamenii reprezinta doar o mica parte din ceea ce cred ei. Si din ceea ce sunt e, ca un tot.
Se tot vorbeste despre campanii online, despre reclame pe bloguri, despre campanii pe hi5 si alte site-uri asemanatoare. Dar oare avem o piata careia sa ne adresam? Numeric incepe sa insemne ceva, dar oare calitativ la ce nivel suntem? Prezinta mediul online romanesc interes pentru firmele mari? Sau oamenii sunt acum prea ocupati de satisfacerea unor nevoi sociale de baza si vom putea vorbi despre un succes doar cand vor trece la nivelul urmator, nivelul de respect?
Ce am vrut sa spun cu postul asta? Ca folosim din ce in ce mai multe unelte, site-uri, etc. din online, uitand sa traim un pic in offline. Adica in viata reala.
Si ca facem prea mare tam-tam cu lucrurile in trend. Uneori fara sa stim despre ce vorbim.
facebook vs. linkedin
Asa cum a inceput pentru mine “nebunia twitter,” care s-a linistit intre timp (prin stergerea follow-ersilor ne-reprezentativi pentru mine), asa a fost si cu Facebook. Inainte de curatenia de vara ce tocmai a avut loc azi, aveam 374 prieteni (mult prea multi, parerea mea). Pe mare parte din ei ii aveam si pe linkedin, sau pe blog. Si mi-am dat seama ca pot socializa cu ei pe linkedin, daca vreau. Sau pe blog. Si ca Facebook trebuie sa fie pentru prietenii apropiati, cu care poti impartasi orice, pentru familie. Pe Facebook nu ar trebui sa te stresezi ce zici si ce faci, daca esti alaturi de cei dragi. Facebook ar trebui sa fie locul in care poti pune poze pentru ca cei cu care nu apuci sa te vezi sa vada cum s-au mai schimbat lucrurile in viata ta. Pe Facebook ar trebui sa fie locul in care sa spui ce simti fara sa te gandesti de 3 ori inainte. Facebook nu e pentru colegi, pentru fosti colegi, pentru cunoscuti cu care nu te-ai vazut de ani si cu care stii ca nu o sa te mai vezi. Este pentru cei cu care vrei sa tii legatura, care chiar vrei sa stie de tine si tu sa stii de ei. La nivel personal.
Pentru restul lucrurilor exista linkedin, twitter, blogul si mailul. Parerea mea.
Sper ca cei care nu mai sunt pe lista sa ma inteleaga. Ma simteam sufocat, mi-am dat seama ca nu mai fac fatza si ca, de fapt, initial mi-am creat contul de fapt doar pentru cei foarte apropiati.. iar apoi m-a luat valul 
Cand intram pe facebook dupa o zi nu mai era placere, deja trebuia sa vad ce si cum, sa nu ratez nimic de la prietenii apropiati…
intrebarea care doare: clientul pe primul loc?
Una dintre expresiile cele mai auzite in Romania ultimilor 20 ani este “clientul este pe primul loc”. O auzi in conferinte, o citesti in presa, o auzi la cozi spusa ironic, esti invatat in diferite cursuri, training-uri.
Ai putea spune ca e o expresie care si-a pierdut valoarea. Din pacate in Romania nu a avut cu adevarat valoare. Si tocmai d’aia nu a pierdut-o.
Nu neg, exista anumite firme (de success de altfel) care intr-adevar si-au bazat afacerea pe aceste cuvinte. Pe acest principiu.
Multi folosesc aceste cuvinte drept slogan, il folosesc in comunicatele de presa, in descrierea viziunii firmei, il folosesc in declaratii, pe oriunde ii vezi.
Intr-adevar lumea incepe sa inteleaga abia acum ce inseamna. O vezi aplicata in restaurantele care si-au pierdut mare parte din clienti. O vezi in magazinele preluate de investitori straini care simt cum pierd bani daca nu le insufla celor de aici spiritul de afacere corecta. O vezi acolo unde oamenii (tineri, de multe ori) chiar vor sa faca afaceri.
Clientul pe primul loc nu inseamna un zambet fals in spatele caruia sa fie cuvinte care sfasie aerul venind sec spre client: nu avem, domne, ce nu intelegi? Nu inseamna sa incepi sa tipi la oamenii din magazin cu 5 minute inainte de terminarea programului ca sa plece din locatie. Si nu inseamna sa vorbesti la telefon cu prietena si sa-i povestesti cum un client a plecat nervos din magazine pentru ca tu i-ai zis sa-si ia singur marfa de pe raft pentru ca tu tocmai ti-ai facut unghiile si nu voiai sa se strice.
Clientul pe primul loc inseamna sa intelegi ca fara el nu ai avea afacere. Clientul pe primul loc inseamna sa faci tot ce poti ca sa-l ajuti, inclusiv sa-l indrumi catre un concurent in situatia in care tu nu-i poti oferi ce cere el. Data viitoare cand un prieten il va intreba despre un produs pe care tu il ai, vei fi surprins ca persoana pe care tu ai trimis-o la concurenta sa ti-l trimita drept client.
Clientul pe primul loc inseamna sa culegi feedback de la cei care-ti calca pragul magazinului, indiferent de natura acestuia (online sau offline) si sa intelegi ce vrea el cu adevarat sa cumpere, nu ce vrei tu sa-i vinzi. Am trecut de perioada cand totul era bazat pe vanzari sau pe produse. Acum totul e bazat pe nevoile clientilor.
Clientul pe primul loc inseamna sa “citesti” piata si sa stii sa te adaptezi la cerintele clientului. Inseamna ca pentru afacerea ta clientul e centrul universului.
Sunt curios cand aceasta expresie va capata cu adevarat valoare in Romania. Daca o va capata.
tu n-ai vrea un nervometru anticipativ?
Da, stiu ca nu exista. Dar mi-ar place. Cum adica ce face un nervometru anticipativ?
Pai in primul rand incepe sa piuie (si il aude doar posesorul) atunci cand se apropie o sesiune de nervi. Se apropie sefu’ si automat isi da seama ca te vei enerva. Sau colegul nesimtit cu care te certi mereu. Sau vecina aia tampita de la bloc de la parter. Sau vanzatoarea nesimtita care se uita mereu la tine urat.
Te uiti frumos la nervometru si iti arata ca te vei enerva de nivelul 2 din 10. N-ar fi rau, rau e sa depasesti 5. Si nervometru are si niste culori pe el. Intre 0 si 2 e safe si e alb. Intre 3 si 4 alta culoare. Si tot asa, ca la sistemul de coduri de alarma. Pana la nivelul maxim, 10, cand nervometrul se va sparge 
Cand iti vin nervii, stii ce se va intampla. Sau poti anticipa. Ca d’aia se si cheama nervometru anticipativ. Si atunci iti dai seama daca merita sa te enervezi sau nu.
Nu ca ar merita sa te enervezi in general. Eu tot zic ca nu te enerveaza nimeni, ci tu alegi sa te enervezi. Bine, ca nici eu nu ma tin de ce zic si tot ma enervez. D’aia as vrea sa se inventeze acest nervometru.
Nici macar sa nu ma gandesc ca ma voi enerva. Sa anticipeze el si sa traga un semnal de alarma. Si apoi eu sa ma linistesc inca dinainte de a incepe acea discutie.
Cine se baga sa inventeze asa ceva?
scris initial in decembrie 2008