Ionut Pepenar

tu ce faci, asculti sau auzi?

Probabil ca multi ati vazut filmul White Men can’t jump cu Wesley Snipes si Woody Harrelson in rolurile principale.

Nu stiu cati dintre voi va mai amintiti insa de el. Si mai ales nu stiu care este principala scena de care va amintiti. Eu unul imi amintesc discutia dintre ei doi, in masina, cand vorbesc despre muzica. Iar Snipes ii zice:

Look man, you can listen to Jimi but you can’t hear him. There’s a difference man. Just because you’re listening to him doesn’t mean you’re hearing him.

Da, exista o mare diferenta intre a asculta si a auzi.

Fac o mica paranteza pentru ca vreau sa lamuresc ceva. Am scris si voi mai scrie articole in care-mi voi exprima parerea (de cele mai multe ori negativa, poate) despre romani. Pentru ca traiesc in Romania si pentru ca ma lovesc de romani. Nu inseamna ca toti ceilalti in afara de romani sunt altfel. Nu ma intereseaza si nu vreau sa mi se raspunde cu replici de genul: “Ce te face sa crezi ca la ei e altfel?”. Nu ma intereseaza pentru ca pe mine ma doare de mine si de ai mei, nu de ceilalti!

Romanii, cei de care m-am lovit in ultimii ani, au o meteahna (si faptul ca scriu despre acest lucru nu ma scoate din aceasta categorie a oamenilor despre care vorbesc): aud, dar nu asculta.

Dialog imaginar:

Ma asculti?
Da, am auzit ce ai spus, ai spus aia si aia.
Da, dar ai ascultat?
Ai baut, ce ai?

Dupa ceva timp, daca intrebi al doilea personaj ce a spus primul, o sa vezi ca nu mai stie… Pentru ca a auzit, dar nu a ascultat.

Chiar si prin simpla definire a acestor doua verbe se face o diferentiere. Dex-ul spune, de ex., ca:

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului.

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-şi încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. şi intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanţă celor spuse de cineva, a lua în consideraţie; a împlini o dorinţă, o rugăminte

Suntem mult prea grabiti ca sa-i ascultam pe ceilalti, dar stim ca se supara daca nu-i bagam in seama, asa ca ne prefacem ca ii ascultam, ii auzim. Stim de la cursuri ca trebuie sa le oferi cate un feedback in discutie, dar in loc sa-l dam asa cum trebuie, ne agatam la un moment de o propozitie si facem ce am invatat la cursuri. Daca vorbim insa pe tema discutie peste ceva timp sau, daca trebuia sa facem ceva in urma discutiei, nu mai stim ce am vorbit.

De cate ori v-a intrebat iubita, mama, tatal, prietenul, daca ati trimis mailul ala de care v-a rugat. Sau sa cumparati produsul ala cand mai ajungeti la magazinul x. Care mail? Care produs?

Orice relatie, de orice fel, se bazeaza pe comunicare. Dar comunicare nu inseamna doar ca cineva sa transmita ceva si cineva sa receptioneze. Inseamna mai mult.

Un model clasic de comunicare presupune, pe langa transmitator si receptor si codare si decodare. Plus zgomot. Dar cel mai importanta, dupa parerea mea, este decodarea. Pentru ca aici implica si dorinta receptorului de primi mesajul asa cum a fost el gandit si interpretat.

Din pacate noi refuzam sa decodam mesajul cum trebuie, refuzam sa ascultam, motivand ca nu e nici o diferenta intre a a auzi si a asculta.

Stiu clar ce ai zis, pot sa-ti zic tot ce am vorbit.

Da, dar nu intotdeauna poti sa fii atat de categoric daca te referi la sens sau la circumsante. Poti sa spui ca ai inteles ce am spus? Tu poti, dar de fapt…

Tu te asculti ce spui?

Nimeni nu te intreaba daca tu te auzi ce spui, atunci cand spui tampenii. Pentru ca asta presupune altceva.

Cand auzi, auzi cuvintele. Dar auzi si ce se intampla in jur, auzi si muzica de la terasa de langa, auzi si ce zice comentatorul la televizor, auzi si cum se joaca niste copii pe strada si auzi si zgomotul facut de ei, zgomot care te enerveaza.

Cand asculti, te izolezi. Te izolezi de tot, iti opresti gandurile care nu au loc cu discutia. Ii acorzi toata atentia transmitatorului. Ii arati inclusiv fizic ca il asculti, prin limbajul corpului, luand o pozitie care sa transmita clar “Sunt al tau in intregime” (parca suna mai bine I’m all yours now).

Te-ai intrebat vreodata daca stii sa asculti? Sau daca doar auzi?

Ia o pauza si gandeste-te la ultima discutie mai serioasa. Ai ascultat ce a zis partenerul de discutie? Sau doar ai auzit?

Care e stilul tau? E cazul sa depui mai mult efort ca sa asculti? Trebuie sa inveti sa asculti?

Pe tine te asculti??

Da, stiu, sunt multe intrebari. Incearca sa ti le pui, in liniste. Asculta ce iti raspunzi si ia masuri, daca e cazul.

De ce nu mi se par anormale unele falimente

Am scris postul de mai jos acum un pic mai mult de un an. Intre timp am observat ca vreo 4 magazine din cele pe care le criticam au disparut. Cele pe care le laudam merg in continuare. Si merg bine. Pentru ca au inteles ce e mai bine pentru ei, atat ca angajati cat si ca patroni.

De obicei nu vezi un lucru pana nu te intereseaza. In ultimele zile am vazut magazinele cu termopane, gresie, faiante si usi. Nu mai zic de altele, sa ne oprim aici. Mi-am dat seama ca intr-un singur cartier poti gasi cel putin 10 magazine de termopane, de ex. Magazine care au program, sa zicem pana la ora 17:00. Ora la care de obicei lumea e la birou, muncind pentru banii care sa plateasca materialele de care au nevoie. Si chiar daca programul e pana la 17:00 (sau chiar 18:00), la 16.30 nu mai e nimeni acolo, descoperi dupa ce ai plecat mai devreme de la munca special sa ajungi acolo. Si daca ajungi totusi in intervalul in care cei de la magazin iti ofera onoarea de a sta la birou, te trezesti ca te iau la misto si eventual mai si tipa la tine. Cine zicea ca “clientul nostru stapanul nostru” ? Da-l dracu’ de client, eu sunt doar angajat la magazin, sa-l bag undeva pe patron.

Da, am auzit discutii intre angajati cu noi in magazin vorbind de rau magazinul si patronul. Da, desi eram printre putinii clienti pe care ii avea magazinul intr-o luna, am fost tratati cu superioritate si sictir. Da, sunt prea multe magazine si pe toti ii doare undeva de client. Da, am vazut lucrari facute de mantuiala pentru bani multi. Da, am auzit multe reclamatii.

Insa da, am avut si suprize placute. Patroni care inteleg sa tina programul pana la ora 8 (incepand mai tarziu, insa suficient cat cei care vin de la munca sa aiba timp sa cumpere). Patroni care stiu sa faca tot sa-ti gaseasca inclusiv o piesa de doar 5 Ron. Vanzatori care pot sa-ti dea informatii despre ce ai nevoie, cu zambetul pe buze. Da, am avut si astfel de experiente.

Mi se pare normal ca cel putin 7 din 10 magazine de genul asta sa falimenteze. Nu vorbesc (numai de magazinele de termopane). Ma refer la toate magazinele care gandesc afacerile in acest fel. Nu-mi place scuza ca sunt magazine mici si ca sa-mi fie mila de ei. Atata timp cat nu stii sa tratezi cu respect clientul, nu meriti sa ai afacerea aia. Atata timp cat nu stii sa-ti alegi oamenii, atata timp cat nu stii sa faci tot posibiliul sa castigi clientul de partea ta a.i. sa-ti faca si mai multa reclama, nu te intreba de ce falimentezi.

A trecut momentul ca totul sa mearga pe jecmaneala. A trecut momentul sutelor de case valutare pe km patrat, a zecilor de magazine de termopane, a magazinelor de gresie, faiante si ce alte afaceri mai sunt, cu preturi imenese si cu lipsa de respect fata de client.

Poate romanii panicati de criza (de unde o fi ea) vor incepe sa fie mai selectivi si astfel vor ajuta tara sa scape de asa-zisii “afaceristi” care nu stiu decat sa dea “tunuri”. Sper. Pentru ca meritam mai mult.

incearca sa spui cat mai mult din ceea ce simti

Ajuta. Nu numai intr-o relatie. Inclusiv pe blog, facebook, twitter…

de aici

aveti grija la cei ce va pot rani sau seca de energie

Les Parrott a identificat in cartea sa, High Maintenance Relationships, mai multe tipuri de oameni care sunt pasibili sa ne raneasca si sa ne sece de energie:

Criticii – se plang mereu sau ofera sfaturi nesolicitate
Martirii – sunt mereu victime si sunt plini de mila fata de sine
Suparatii – mereu pesimisti si negativisti
Buldozarele – cei lipsiti de bun simt
Barfitorii - cei ce raspandesc toate zvonurile
Control freaks (nu-mi place “monstrii controlatori”) – cei ce nu se pot relaxa si lasa lucrurile asa cum sunt
Tradatorii - cei duplicitari
Invidiosii – spumega mereu de invidie
Vulcanii – acumuleaza mereu tensiune si sunt gata sa erupa
Buretii – au mereu nevoi de ceva, dar nu dau nimic inapoi
Concurentii - tin scorul la orice

Sigur aveti in jurul vostru macar o persoana din categoria celor de mai sus. Aveti grija la cei care apartin unei astfel de categorii si incercati sa-i evitati pe cat posibili. Pentru a va fi bine. In prezent si viitor.

Povestea cutiei cu piersici

initial m-am gandit ca mi-ar fi placut sa scriu eu povestea de mai jos. Apoi am inteles ca mai bine inteleg foarte bine ce zice ea si invat ce trebuie, nu doar sa citesc…

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele?

uneori e mai bine sa nu vorbesti

Uneori ne place sa vorbim doar pentru a ne auzi vocea. Alteori incercam sa evitam linistea din jur. Pentru ca nu suntem obisnuiti cu linistea sau poate pentru ca nu ne simtim confortabil cu noi insine atunci cand e liniste. Uneori vorbim ca sa ne dam mari cu ce am facut, ce stim, ce credem ca stim.

De multe ori vorbim doar pentru a ne sustine o idee fixa, indiferent daca e sau nu corecta. Vorbim ca sa aratam pe cine stim si pe cine stiu cei pe care ii stim. Uneori pur si simplu ne ies din gura cuvintele fara sa vrem. Si e prea tarziu deja sa le punem frana.

Alteori vorbim de caposi, pentru ca nu vrem sa recunoastem ca am gresit. Sau daca nu am gresit, doar ca sa nu aratam ca am gresit. Alte ori vorbim din inertie.

De cele mai multe ori, din cauzele de mai sus, nu stim sa ascultam. Auzim si zicem ca am ascultat. Si ne intrebam de unde atatea neintelegeri in viata noastra.

In ultimul timp am auzit multi oameni vorbind. Din toate motivele de mai sus. Nu stiu insa cati isi dau seama ca era mai bine sa taca in loc sa spuna chiar si un cuvant. Daca as putea, le-as zice ce mi-a zis si mie cineva:

in drumul spre intelepciune, primul pas este tacere; al doilea – sa asculti; al treilea – sa tii minte; al patrulea – sa practici; al cincilea – sa-i inveti pe altii

Din pacate nu poti sa spui oricui chestia asta, poate doar auto-ironic, poate asa inteleg. Desi de cele mai multe ori sansele sunt minime.

Si totusi, chiar daca le spui, unii trebuie sa auda de mai multe ori acelasi lucru pentru a intelege ceva.

Da, stiu, uneori inclusiv eu

post scris pe 23 feb 2009